Ctitorii Manastirii Jitianu
Nu avem certitudinea reală, din păcate, a unei istorii cursive ale mănăstirii, dar se pare ca biserica ridicată de Banoveți, ar fi fost din lemn masiv; ca mai apoi tot în sec. XVI. conform unui hrisov domnesc, se ridică o bisericuță de cărămidă în locul celei de lemn, iar ctitori sunt menționați cei din familia Obedeanu anume, Jupâneasa Maria din Obede, ajutată fiind de boierul Bengescu, văr cu ea. Majoritatea dovezilor sunt dispărute; însă s-au mai găsit mici fragmente de documente care numesc obedenii, ca primii fondatori ai mănăstirii. Unele din dovezi fiind, susținute chiar de Comisiunea Monumentelor Istorice, ce au găsit diferite rămășițe în urma săpăturilor. Chiar soțul Jupânesei Maria, care fusese un mare comis, s-ar părea că a fost înmormântat aici, dar fără sorți de izbândă pentru a i se găsi mormântul. Ca orice ctitor, și Jupâneasa Maria lasă testament urmașilor de a păstra grijă și de a da cele de nevoie și trebuincioase pentru pomenirea neamului lor. Astfel în sec. XVIII la anul 1717 colonelul Petre Obedeanul, descendent din această familie, face reparația bisericii conform mărturiei unui text latin datând de la 1731: „ Monasterium Zithian, fuit ex fundamento extructum a Domina Bălașa, matre Constantini Serbani Vajodae. Postmodum vero a supremo militae Collonelo Domino Petro Obedeanul renovatum”1.
Putem spune pe bună dreptate că această mănăstire în decursul ei, a beneficiat de o succesiune de ctitori, aducându-și fiecare partea danie și jertfă pentru a dăinui mănăstirea peste veacuri.
Pentru urmașii domnitorilor și a familiilor de boieri, testamentul lăsat de înaintași, de a avea grijă în continuare de ctitoriile lor, avea un caracter sacru, păstrând cu sfințenie dorințele înaintașilor. Așa se explică cum urmașii domnitorului Matei Basarab, care conform unui hrisov domnesc, face și el parte din rândul ctitorilor; caută să reînfrumusețeze acest locaș cu o nouă biserică, de această dată mai mare, mai impunătoare; anume cea actuală.
Ctitorii acestei noi biserici, așa cum ne relatează și pisania pictată, sunt Domnitorul Matei Voievod(1654-1658) zis Cârnul și Doamna Bălașa soția lui, nora domnitorului Radu Șerban. Ei au luat inițiativa înlocuirii vechii biserici cu una mai mare și mai rezistentă la intemperiile zonei și la vitregiile vremurilor de atunci „ …a treia biserică de piatră din ținutul Craiovei, este Mănăstirea Jitianu, construită din nou de Doamna Bălașa, pe la 1656.” Înțelegem astfel că intervenția binefăcătoare a Doamnei Bălașa, a constat în rezidirea edificiului bisericii, iar conform celor relatate până acum, este ctitora acestui locaș, asigurând cele necesare ridicării ei „La Jitianu lângă Craiova- azi se zice Balta Verde–, e ctitoare Doamna lui, Bălașa, care dădu un sicriu strălucit, de metal lucrat, moașcelor de la Bistrița”. Deși pare destul de difuză, situația discordantă dintre opiniile scriitorilor, era normal să fie trecută ca principală ctitoră, odată ce rezidise „din nou” această biserică. Acest lucru nu înseamnă că ceilalți ctitori înaintași, care au ridicat temelia primei biserici, au fost dați uitării sau scoși din dipticele istoric al acestei mănăstiri, ci ei au rămas „spre pomenire veșnică”, amintiți de însăși prezența acestui sfânt locaș de slujire și pomenire. Doamna Bălașa împreună cu soțul ei, nu sânt primii ctitori ai acestei sf. mănăstiri, ci conform hrisoavelor și documentelor istorice, urmași pe linie de neam ai primilor ctitori.
IN MEMORIAM
Sfânta Mănăstire Jitianu, asemenea mănăstirilor seculare, ascunde în sinea ei amintirea vie a celor ce au viețuit aici, a celor ce au luptat pentru păstrarea ei, a celor ce au contribuit la renovarea ei și reânfrumusetarea acestui locaș sfânt. Prin existența ei însăși până în zilele noastre, se face comemorarea primilor ctitori care au pus piatra de temelie, a urmașilor acestora, a celor ce au ținut flacăra vie a spiritului străbun ortodox pe aceste meleaguri și a tuturor celor ce de-a lungul secolelor i-au călcat pragul , și „au pus genunchiul în pământ”; găsind alinare și întărire în acest sfânt locaș.
Vremurile grele ale secolelor trecute au dăruit Bisericii nenumărați martiri și mucenici ce și-au dat viața pentru credința străbună; așa cum pe timpul greului jug otoman, înaintașii noștri au luptat cu îndârjire pentru a păstra „glia străbună” necotropită de cei păgâni și de alt neam. Nu putem afla niciodată numărul acestora, care se odihnesc acum fie pe lângă biserică sau chiar pe întreaga suprafață a câmpiei ce înconjoară acest sfânt locaș; însă memoria lor a fost, rămâne, și va fi vie de lungul secolelor.
Deși nu s-au mai păstrat mărturii scriptice sau chiar orale, care să ateste acest lucru, Sfânta Mănăstire Jitianu; ca un veritabil martor ocular păstrează puternic impregnat în zidurile ei amintirea și faptele acestora până la sfârșitul veacurilor.